Nivelul popularității președintelui Barack Obama a rămas peste 50%, în pofida unor polemici

Nivelul popularității președintelui Barack Obama a rămas peste 50%, în pofida unor polemici
Publicat: 19/05/2013, 20:10
Actualizat: 03/07/2013, 20:59

Nivelul popularității președintelui american Barack Obama a rămas în această săptămână la peste 50%, potrivit unui sondaj CNN publicat duminică, în pofida celor trei polemici în care este implicată administrația sa, relatează AFP.

Aproximativ 53% dintre americani aprobă activitatea șefului statului, în timp ce 45% o dezaprobă, relevă studiul realizat de CNN și Institutul ORC vineri și sâmbătă, după o săptămână politică monopolizată de o serie de controverse ce au declanșat furia republicanilor.

Un proiect de lege privind protejarea surselor jurnaliștilor a fost „dezgropat”, în urma indignării provocate de dezvăluirea procurării unor registre telefonice ale Associated Press (AP) de către Departamentul de Justiție.

De asemenea, au început să „cadă capete” în administrația fiscală, care a recunoscut că a supus zeci de grupuri conservatoare unor proceduri administrative extrem de dure și „nepotrivite”.

Totodată atentatul comis la Benghazi (Libia) în septembrie a rămas de actualitate, Casa Albă publicând, în urma unor presiuni, aproximativ 100 de pagini de e-mailuri interne cu scopul de respinge acuzații de manipulare.

La începutul lui aprilie, același sondaj îi acorda președintelui o cotă statistic echivalentă de 51%.

Aproape 61% dintre persoanele intervievate apreciază că declarațiile lui Barack Obama în legătură cu scandalul privind fiscul au fost „majoritatea adevărate” sau „în totalitate adevărate”, în timp ce 54% consideră că aleșii republicani au „reacționat în mod nepotrivit” față de dezvăluiri.

„Americanii au o mare încredere în președinte”, a comentat duminică pentru CNN Dan Pfeiffer, un consilier de rang înalt la Casa Albă. „Problema republicanilor este dacă vor coopera cu președintele” în dosarele legislative importante din acest an, și anume reformarea imigrației și bugetul federal, a adăugat acesta.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care mulți dintre norvegieni se simt vinovați pentru că locuiesc într-una din cele...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Ce spune Trump despre ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris: „O rușine”
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Vedeta care a apelat la MAME-SUROGAT pentru a avea copii! De ce a ales să...
Vremea 30 iulie - 26 august 2024. ANM a actualizat prognoza meteo pentru ultima lună a verii
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Câți bani va primi David Popovici de la statul român pentru medalia de aur câștigată...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
David Popovici e campion olimpic la 200 metri liber şi aduce prima medalie pentru România...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Decizie pentru cei cu mașini pe motorină. Vor fi taxați mai puțin de azi, 30...
Vestea pe care n-ar fi vrut s-o audă niciodată
Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Ce a spus Andrei după ce a văzut...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Livia Eftimie, adevăratele motive ale despărțirii de Cătălin Bordea: ”M-am simțit abandonată și neglijată în...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Test de cultură generală. Ce se întâmplă cu rechinii dacă se opresc din înotat?